luni, 10 septembrie 2012

Mortua est!



Dedicata omului ce a plecat prea repede dintre noi. Odihneasca-se in pace!


Făclie de veghe pe umezi morminte,

Un sunet de clopot în orele sfinte,

Un vis ce își moaie aripa-n amar,

Astfel ai trecut de al lumii hotar.




Trecut-ai când ceru-i câmpie senină,

Cu râuri de lapte și flori de lumină,

Când norii cei negri par sombre palate,

De luna regină pe rând vizitate.




Te văd ca o umbră de-argint strălucită,

Cu-aripi ridicate la ceruri pornită,

Suind, palid suflet, a norilor schele,

Prin ploaia de raze, ninsoare de stele.




O rază te-nalță, un cântec te duce,

Cu brațele albe pe piept puse cruce,

Când torsul s-aude l-al vrăjilor caier

Argint e pe ape și aur în aer.




Văd sufletu-ți candid prin spațiu cum trece;

Privesc apoi lutul rămas... alb și rece,

Cu haina lui lungă culcat în sicriu,

Privesc la surâsu-ți rămas încă viu -

.............................................

O, moartea e-un chaos, o mare de stele,

Când viața-i o baltă de vise rebele;

O, moartea-i un secol cu sori înflorit,

Când viața-i un basmu pustiu și urât. -




Dar poate... o ! capu-mi pustiu cu furtune,

Gândirile-mi rele sugrum cele bune...

Când sorii se sting și când stelele pică,

Îmi vine a crede că toate-s nimică .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Bine, bine...ai ceva de spus!