vineri, 28 decembrie 2012

Teoria chibritului

Acest post nu are abolut nici cap nici coada. Ideile sunt sporadice si posibil neargumentate. Imi permit pentru ca este blogul meu si odata pe an cred ca merita sa refulez mai mult ca de obicei.
Si acum sa-i dam drumul:


  • Sunt uimit de cat de religioase sunt pseudo-vedetele noastre. Dau silicoanele afara din costumele microscopice, vorbesc in presa despre viata lor sexuala si in acelasi timp adopta o fata pioasa in fata crucii. Mi se pare suberba aceasta situatie conflictuala, aproape ca la vechii mafioti ce jurau pe Fecioara Maria ca sa intre in Familie, omorau si apoi se spovedeau. Apari in presa si spui cum, cu cine si de cate ori te-ai "dezvirginat" si apoi spui ca pictezi icoane si ca esti foarte credincioasa. Mai bine pune mana si citeste cartea aia groasa pe care o folosesti ca suport pentru pahar. Gasiti in presa articole despre Senzuala, Pamela de Romania si alte parapante.
  • De Craciun apar 3 categorii de oameni: cei care trimit mesaje, cei care raspund si nesimtitii. Nu am nimic cu primele doua ci cu a treia. Cat de greu este sa raspunzi la un mesaj odata ce l-ai primit? Dureaza maxim 1 minut( daca ai 70 de ani si esti chior) sa dai un reply. Poti chiar sa redirectionezi un alt mesaj primit si ai scapat de toata treaba. Nu cred ca primesti 10000 de mesaje de Craciun sa nu-ti poti permite un raspuns. Arata ca arati macar respect spre cel care ti-a trimis mesajul si nu indiferenta crasa.
  • Nu mai vine odata Anul Nou? M-am plictisit peste masura de perioada asta de veselie si ingrasare fortata. Si credeti-ma ca spun asta desi nu iubesc petrecerea dintre an. Preferam Apocalipsa decat Anul Nou, dar nici macar in sfarsitul lumii nu mai poti sa pui baza.
  • Oamenii de la televiziuni sunt de-a dreptul tembeli. Am incercat dupa mult timp sa ma uit la televizor si dupa o ora am decis ca ma uitam gresit; era aprins. Numai emisiuni pentru gospodine intrate la menopauza sau filme pe care le vedea tata cand era in armata. Se stie ca lumea este acasa si dai filme precum "Singur acasa" ce mai au putin si o sa fie vazute si de extraterestii ..de doua ori. Singurul sfert de ora ce a meritat a fost meciul de pe Teatrul Viselor unde Manchester United a castigat.

miercuri, 26 decembrie 2012

5 lucruri pe care nu le stiai din domeniul economic

Nu sunt economist si nici nu intentionez sa declar ca am mari cunostinte in acest domeniu. Dar dupa ceva cautari si lamuriri din partea cuiva ce se pricepe, am decis sa scriu o lista ce tine de acest domeniu. Sunt cateva concepte ce apar destul de des si va pot ajuta sa intelegeti mai bine fenomenul. Enjoy!



  • Paradoxul de valoare - Cunoscut si ca paradoxul Apa-Diamant, acesta ne arata ca desi apa este mai valoroasa pentru om, diamantele sunt mai scumpe. Lumea poate spune ca diamantele sunt mai rare si de aceea sunt mai scumpe, dar ganditi-va ca doar 1 % din apa planetara este potabila si peste 2 milioane de oameni mor din cauzei lipsei acesteia. Situatia poate fi explicata totusi asa: in unele zone apa nu este ceva ce lipseste si este considerata un drept. Bani ce nu sunt platiti pe apa potabila sunt folositi pentru obiecte de lux, precum diamantele. Valoarea lor este data de oamenii din tarile bogate cu acces la apa curenta si nu de cei din tarile slab dezvoltate.


  • Postulatul Khazzom-Brookes - Numit astfel dupa economistii Daniel Khazzom si Leonard Brookes ce au spus ca pe masura ce energia electrica va fi produsa mai eficient, tot mai multa energie va fi consumata. Aceasta ipoteza a fost confirmata in anii 90' cand energia ieftina a dus la o crestere a consumului din locuinte. Apoi energia ieftina a dus la o crestere economica si industriala ce a facut ca tot mai multa energie sa fie consumata.


  • Resurse la comun - Vorbim despre o situatie in care mai multi oameni profita de pe urma unei resurse pusa la comun. Sa luam un exemplu : pescuitul. Pe un lac sunt 5 pescari ce doresc sa-si maximizeze profitul. Asta inseamna ca fiecare trebuie sa pescuiasca mai mult pentru a-si depasi vecinul. Dar un pescuit excesiv ar duce la disparitia tuturor pestilor din lac si implicit a veniturilor viitoare. Aici este problema: lipsa increderii. Fiecare pescar va incerca sa pescuiasca cat mai mult crezand ca celalalt va face la fel, ducand intr-un final la eliminarea tuturor pestilor, desi niciunul nu doreste acest lucru.


  • Efectul Cobra - Atunci cand  solutia unei probleme inrautateste problema in sine. Denumirea vine din India, atunci cand Imperiul Britanic a dorit sa coboare numarul cobrelor din bijuteria sa coloniala. Au decis sa recompenseze monetar pentru fiecare cobra predata autoritatilor. Insa indienii au inceput sa creasca cobre si sa le vanda guvernului pentru a sume mari de bani. Cand autoritatile au aflat acest lucru, au oprit sistemul de premiere. Atunci crescatorii au eliberat cobrele in salbaticie, numarul lor crescand iarasi. De multe ori solutia ce pare eficenta nu este mereu cea buna.


  • Dilema samariteanului - Aceasta ipoteza din economie explica efectul descris de pilda din Biblie, mai precis cea a Bunului Samaritean. Cand cineva primeste un ajutor financiar din partea autoritatilor are doua variante: foloseste ajutorul pentru a-si imbunatati situatia sau ajunge sa se bazeze pe ajutor si in viitor. Problema intervine atunci cand trebuie sa decizi cui trebuie sa dai bani. Ii va folosi  intr-un mod corect sau vor fi risipiti asteptand  altii? Dar daca din cauza cuiva ce ii risipeste nu mai primeste nimeni?








luni, 24 decembrie 2012

Top 5 Enigme

Sunt un fan al listelor ce se ocupa de ocult, mistere sau orice tine de limitele mintii . Asa ca dupa cateva cautari am gasit cateva enigme ce sper sa va scoata din isteria Craciunului ce a acaparat blogosfera, si pana mai ieri si blogul meu.

  • Stalpul de fier din Delhi - Fierul este folosit de mii de ani in constructii, dar are un inamic mortal: oxigenul. Sub influenta acestuia fierul rugineste, transformandu-l incet in rugina. Insa exista un stalp inalt de 23 de metri in India, ce de peste 1600 de ani rezista la oxidare. Este un monument ce arata cat de avansati erau metalurgii indieni: un stalp ce are in compozitie 98 % fier si nu rugineste. Tehnologia de astazi a aratat cum au reusit, dar ganditi-va cum au reusit asta vechii indieni?
  • Lacul ce a disparut - In Mai 2007 un lac din Patagonia, Chile a disparut lasand in urma o groapa adanca de 30 de metri plina cu pietre si gheata. Lungimea lacului era mult mai impresionanta: 8 kilometri. Datorita locului izolat in care este situat lacul, ultima oara cand cineva a vazut apa in albie, a fost in Martie 2007. Teoriile sunt diverse, de la extraterestri la cutremure, desi nimic nu a aparut pe hartile seismografice. Nici pana astazi nu s-a gasit o explicatie viabila.



  • Ploaia gelatinoasa  - Locuitorii din Oakville, Washington s-au trezit cu o ploaie mai putin obisnuita pe data de 7 August 1994. In locul unei ploi obisnuite, oamenii au observat adevarate mingi de gelatina ce cadeau din cer. Imediat dupa aceasta neobisnuita ploaie oamenii au inceput sa se imbolnaveasca si au cerut ca aceasta gelatina sa fie analizata. Tehnicienii au descoperit ceva tulburator: gelatina continea celule albe umane si doua tipuri de bacterii ce traiesc in stomacul uman. Nimeni nu stie unde s-a format aceasta gelatina si cum a ajuns sa inglobeze bacteriile.

  • Animale in piatra - Sunt foarte multe cazuri in care s-au gasit animale mici, precum broaste sau paienjeni in piatre. Dar mult mai rare sunt cazurile in care s-au gasit animale vii in interiorul unor pietre. Exista un caz documentat in care cativa muncitori in constructii au gasit o broasca testoasa intr-o fundatie de casa. Spatiul era exact pe marimea broscutei si nu se stie cum a putut supravietui atata timp fara aer si apa. Misterul si mai mare este cum intra aceste animale in interiorul pietrelor, tinand cont ca nu aceste roci nu se formeaza in 2-3 zile ci in sute de ani.


  • Donnie Decker - Supranumit "Baiatul ce aduce ploaia" , Donnie Decker isi vizita un prieten cand a intrat intr-o transa si in cateva secunde tavanul a inceput sa musteasca cu apa si camera s-a umplut cu ceata. Dupa cateva  luni Donnie era la un restaurant, cand din senin a inceput sa ploua deasupra mesei la care acesta statea. La cativa ani distanta, din cauza unui delict minor Decker a fost inchis intr-o celula. Imediat ce a intrat in celula detinutii au inceput sa se planga ca a inceput sa curga apa pe ei. Dupa ce le-a explicat ca poate face ca ploaia sa vina oricand, Donnie le-a demonstrat acest lucru, facand sa ploua doar pe gardianul de serviciu.







duminică, 23 decembrie 2012

Mda..Craciun Fericit!


A trecut si Apocalipsa. Fara cruci de foc pe cer, ploi de meteoriti sau inversarea polilor magnetici. A fost poate sfarsitul lumii pentru mii de porci sacrificati in gospodariile romanilor. Nici macar un mesaj scris pe cer de orice divinitate, extraterestru sau macar de un pilot cu un simt al umorului dezvoltat. Parerea voastra a fost covarsitoare in cadrul sondajului: ati spus ca nu credeti in sfarsitul lumii recomandat de maiasi.
Acum si voi si eu trebuia sa ne intoarcem la ale noastre, mai precis la Craciunul ce tocmai se pregateste sa vina. Urmat de un alai de liste, cumparaturi si nervi intinsi la maxim. Apoi sunt si lucrurile buna precum cozonacii, colindatorii si cadourile, bineinteles.
Apoi vorbim despre partea incerta pe care unii dintre noi o au in pragul sarbatorilor. Credinta intr-un Dumnezeu, credinta intr-un Mos Craciun corporatist sau in  oamenii de langa tine. 
Dar toate astea sunt mici detalii in fata tavalugului creat de sarbatori si Anul Nou. Nu pot sa va spun decat Craciun Fericit!


Baba yetu, Yetu uliye
Mbinguni yetu, Yetu amina!
Baba yetu Yetu uliye
jina lako litukuzwe.


Utupe leo chakula chetu
Tunachohitaji utusamehe
Makosa yetu, hey!
Kama nasi tunavyowasamehe
Waliotukosea usitutie
Katika majaribu, lakini
Utuokoe, na yule, muovu e milele!


Ufalme wako ufike utakalo
Lifanyike duniani kama mbinguni. (Amina)



marți, 18 decembrie 2012

Serialul sinuciderii

Am trait s-o vad si pe asta:  Oana Zavoranu povestind de ce a vrut sa se sinucida si cum a procedat. Toate detaliile sunt in presa scrisa si cea audio-vizuala. Cate pastile a luat, ce marca erau sau cu ce le-a baut.

Pana si internarea ei la o clinica privata a fost televizata si tratata ca un eveniment de maxima importanta. Mama Oanei a aparut in fiecare seara la televizor si a vorbit despre starea ei, posibilele motive ale acestui gest disperat si cat de mahnita este din cauza acestui incident. A uitat in schimb sa fie langa fata ei si sa puna pe primul loc datoria de mama, in locul celei de purtator de cuvant.
Motivele le-am auzit chiar de la Oana, proaspat iesita din spital: neimplinirea profesionala. Faptul ca nu mai este pretuita ca actrita si ca prezentatoare. Nimic despre fostul sot sau scandalurile recente.
Nu stiu daca incearca sa convinga telespectatorii cu acest discurs sau pe ea insasi. Motivele date de ea sunt puerile, tinand cont de faptul ca deciziile ei au dus la punerea pe planul secund a carierei. Daca iti doresti ceva cu adevarat iti pui toata vointa spre urmarea acelui tel si nu te lasi tras in jos de scandaluri grotesti.
La fel de grotesc mi s-a parut si initiativa ei de a face turul televiziunilor pentru a spune in prime time de ce ai vrut sa te sinucizi. Sunt oameni usor influentabili, precum copii sau adolescentii cu probleme emotionale, ce vad la televizor astfel de exemple negative.
Ai o problema in viata si nu poti s-o depasesti singur/a? Nu cred ca trebuie sa recurgi la gesturi extreme. Exista familie, prieteni, iubiti sau chiar profesionisti ce se ocupa de astfel de probleme.
Nu vreau sa cred ca acesta tentativa a fost doar un truc pentru atentia publicului, desi daca este asa arata grave probleme emotionale. Vreau sa cred ca fiecare dintre noi are puterea de a trece peste perioadele mai putin frumoase din viata noastra, fara sa ajungem intr-un loc de unde nu ne mai putem intoarce.

duminică, 16 decembrie 2012

Razboaie obscure

Din 1945 si pana astazi, la nivel mondial au fost doar 26 de zile de pace. De-a lungul istoriei inregistrare, omul nu a purtat lupte cu semenii,cam 300 de ani. Asta arata cat de mult de place lupta si cat de departe de idealul de pace suntem. Lista de mai jos arata cateva dintre aceste razboaie sau batalii mai putin cunoscute.Enjoy!

  • Cruciadele nordice(1147-1290) - Toata lumea stie de cruciadele indreptate impotriva musulmanilor, pentru recuperarea locurilor sfinte. Mai putin cunoscute sunt cruciadele nordice, initiate de Papa Celestine al III-lea. Inamicul era reprezentat de paganii din Nordul Germaniei si statele baltice. Spre deosebire de cruciadele musulmane, aceste lupte impotriva barbarilor din Europa au fost victorioase, cu locuitori convertiti la crestinism.

  • Primul Razboi Barbar( 1801-1805) - Acest razboi obscur intre Statele Unite ale Americii si statele barbare din Nordul Africii (Maroc, Algeria, Tunisia, Libia de astazi) a pornit de la piraterie. Astazi somalezii se ocupa cu asa ceva, atunci erau acestia barbari ce abordau vase din Marea Mediterana si cereau recompensa pentru prizonieri. Dupa ce mai multe vase americane au fost abordate, iar noul stat american aproape saracit din cauza recompenselor,guvernul a decis sa trimita o flota de vase de razboi americane in zona. In 1801 USS Enterprise a facut prima victima, ca mai apoi zeci de vase de pirati sa fie scufundate iar porturile supuse unor blocade. Americanii au trimis si trupe pe uscat spre Tripoli, ce a fost asediat. Tocmai in 1805 a fost semnat un tratat de pace.

  • Campania Insulelor Aleutine(1942-1943) - Desi, tehnic face parte din al Doilea Razboi Mondial, aceasta lupta intre fortele japoneze si cele americane este des ignorata.  Plasate strategic, aceste teritorii aveau o mare importanta pentru japonezii ce doreau sa atace in inima Statelor Unite cu ajutorul pistelor si porturilor oferite de acest lant de insule. Japonezii au atacat ca la carte si in cateva zile insulele, slab aparate, au fost cucerite. Americanii si canadienii au trecut la contraatac dupa cateva luni si incet, dar sigur i-au respins pe japonezi. Din pacate peste 300 de americani au murit, mai ales datorita focului prietenesc si frigului decat din cauza inamicului.

  • Razboiul Ruso-Japonez( August 9 - 2 Septembrie 1945) - Rusia si Japonia nu si-au declarat razboi in timpul celui De-al Doilea Razboi Mondial, desi Germania era aliata cu Japonia. Acest lucru a fost remediat atunci cand Germania a capitulat. Conform intelegerii cu SUA, rusii au declarat imediat razboi japonezilor. 3 atacuri au pornit spre Manciuria si in doar cateva zile Armata Kwangtung ce apara acest teritoriu a fost spulberata de sovietici. Dupa Manciuria, a venit randul peninsulei Coreea si rusii pareau de neoprit. Intr-o luna URSS recastigase teritoriul pierdut in ultimul conflict cu Imperiul Japonez si eliberasera toata Manciuria. Datorita acestui tavalug feroce, multi istorici considera ca rusii i-au facut pe japonezi sa ceara pace si nu cele 2 bombe atomice.
  • Razboiul dintre Anglia si Zanzibar(27 August 1896) -  Acest razboi are si onoarea de a fi cel mai scurt razboi din istorie, durand doar 38 de minute. Cand noul sultan Khalid bin Barghash a ajuns in palatul regal, el a refuzat sa ceara aceptul consulului britanic. Se stie ca britanicii nu glumesc cu traditia si au reactionat dur: sa paraseasca palatul de buna voie sau fortat. Sultanul s-a baricadat in palatul sau si punand soldatii sa traga in orice soldat britanic ce se va ivi. A uitat insa ca in portul sau sunt ancorate 5 nave de razboi britanice, ce au deschis focul asupra palatului si asupra navelor zanzibare. 3 nave autohtone scufundate, soldatii sultanului din port ucisi peste 500 de civili raniti. Britanicii au scapat cu un ranit doar. Sultanul a fost exilat si un nou guvern pro-britanic instalat.











miercuri, 12 decembrie 2012

December sucks!

Este oficial! Am decretat ca luna Decembrie este cea mai naspa luna posibila. Poate sa fie preferata voastra, dar nu aveti ce-i face. Pentru mine este luna esuata. De ce? Hai sa fac o "micuta" lista pentru iubitorii concertelor din Decembrie ale lui Fuego, Stefan Banica Jr si Stefan Hrusca:




  • Este luna in care toate lumea este mai buna pentru ca se gandeste ca in afara de Mos Craciun, exista si un Fiul al Dumnezeului ce s-a nascut ( nu s-a nascut pe 25 ca sa stiti) si  ar fi bune cateva bile albe la El. Asa ca incepe sa se poarte mai bine cu semeneii doar pentru o perioada scurta, in timp ce in restul anului calca pe cadavre.
  • Decembrie este luna in care au loc cele mai mari excese doar pentru motivul ca este o sarbatoare si vine un alt an. Comportament hedonist in timp ce altii mor de foame, nu in tari straine ci chiar la noi. Decembrie inseamna mancare multa pentru noi si doar pentru noi.
  • Ipocrizia aceea pe care o vezi pe fata oamenilor in aceasta luna. Amestec de fericire, invidie si amaraciune ascuns sub o masca de zambet. Oameni ce isi doresc cadouri desi nu au nevoie de nimic. Aceeiasi oameni pe care ii racaie invidia pentru telefonul primit de cunostinta lor. Egoisti supremi.
  • Este luna in care toata lumea se uita cu ochi tristi la tine pentru ca nu ai partener. De la familie la prieteni toti vor avea acea mila patetica pentru tine si se vor bucura in sinea lor ca sunt mai buni ca tine.
  • Decembrie este luna in care trebuie sa ma uit in urma, sa vad ce am realizat in anul trecut si ce rahat voi face anul viitor.

luni, 10 decembrie 2012

Fakebook

Cea mai mare retea de socializare creata vreodata. Miliarde de utilizatori si milioane de imagini. Cea mai mare mare minciuna.
Socializarea falsa este la moda, desi nu socializam atat de mult pe cat am crede. Nu sunt fanul  unei ere fara tehnologie, dar aceasta tehnologie este de-a dreptul inutila si destul de periculoasa.

Motivul pentru care cineva isi face un cont si il intretine este cel mai des "sa gasesc vechi colegi/ prieteni si sa reiau legatura cu ei." Acum sincer cati dintre voi ati gasit vechi cunostiinte si cati ati vorbit cu ei? Doar cei mai in varsta chiar folosesc Facebook-ul pentru asa ceva. Restul pentru agatat sau pentru a posta poza cu pisci si caini. Doua categorii mari si late.
Prima este compusa din majoritatea utilizatorilor ce este activa doar in speranta ca isi vor gasi jumatatea sau vor urmari obsesiv un profil. Dupa ce s-a format cuplul profilurile celor doi vor prinde praf si vor mai fi folosite foarte rar, pentru a posta o poza cu cei doi la mall, la mare sau la toaleta.
A doua categorie este formata din oameni ce nu au gasit jumatatea si isi directioneaza iubirea spre un animal de casa. Sute de poze banale dar atat de importante pentru ei. O pisica pe tastatura, un caine ce se uita la televizor si wall-ul tau plin de astfel de poze sharuite caci sunt importante.
Si acum imi reiau ideea initiala: cum socializam daca stam in fata ecranului? De ce ne complacem in situatia asta? Credeti ca este mai ok?
Eu am facut un mic experiment: am renuntat o saptamana la Facebook. Si credeti-ma ca nu a fost asa usor pe cat ati crede. Este ca un drog, pe care odata ce l-ai luat intri in sevraj cand te opresti. Nu ma credeti? Incercati voi sa renuntati de bunavoie cateva zile si lasati un comment pe urma.

vineri, 7 decembrie 2012

Imagini celebre din al II lea Razboi Mondial

Ultima poza din postarea trecuta, m-a facut sa caut imagini cunoscute din al Doilea Razboi Mondial si sa scriu si povestea lor. Enjoy!


  • Aleksey Gordeyevich Yeremenko - Este numele soldatului din poza si implicit al pozei. Tanarul Aleksey era un ofiter politic in armata sovietica,regimentul 220 Infanterie si tocmai le semnala soldatilor sa inainteze. Pe data de 12 iulie 1942 comandantul regimentului a murit in lupta, asa ca Aleksey a preluat conducerea si a cerut un atac asupra inamicului. La cateva momente dupa ce poza a fost facuta, Yeremenko a murit impuscat.




Ultimul evreu din Vinnitsa - Fotografia a fost gasita in albumul unui soldat german ce a fost martor la exterminarea evreilor din orasul ucrainian Vinnitsa. Toti cei 28000 de evrei au fost stransi la marginea orasului, pusi sa se dezbrace si sa-si lase toate proprietatile in grija statului. Apoi erau impuscati de soldati si aruncati intr-o groapa comunca. Alti evrei erau obligati sa puna un strat de pamant peste ei, iar acestia erau la randul lor impuscati.
In urma unei astfel de executii Himmler a decis sa foloseasca o metoda mai "umana" de executie, caci distrugea moralul trupelor.










Gerald Paul Thursby si Douglas Lightheart - Desi luptele din Okinawa si Iwo Jima au fost mai mediatizate, toata campania din Pacific a fost una sangeroasa. Imaginea din stanga prezinta doi soldati americani (US Marines) pe insula Peleliu in timp ce se odihnesc dupa o lupta incarancenata cu japonezii. In spatele lor se poate vedea ce a mai ramas dintr-o jungla densa, datorita bombardamentului intens. Japonezii au luptat pana la ultimul glont, recurgand la faimoasele sarje tipand "Banzai", cu baionetele scoase cand nu au mai avut munitie.

Thomas J.Murray - Tanarul si-a adus contributia la razboi devenind fata unui afis ce incuraja sistemul de ratii adoptat de americani pe parcursul razboiului. Mesajul era simplu "Descurca-te cu mai putin, ca ei (soldatii) sa aiba destul" . Posterul a fost foarte bine primit de publicul ce se simtea bine stiind ca isi ajuta astfel sotii, copii sau rudele plecate in razboi. Imaginea a fost folosita si pe internet, mesajul fiind schimbat cu "How About a nice cup of shut the fuck up"! pentru a se adresa trolilor ce vorbeau pentru a inflama spiritele.











Wallace C. Strobel - Cei pasionati de istorie l-au recunoscut pe generalul suprem al fortelor aliate, Dwight D. Eisenhower. Soldatul din fata lui a dat numele pozei, si facea parte dintr-o divizie de parasutisti ce urma sa fie infiltrata in spatele liniilor inamice cu o zi inaintea zilei Z. Stroebl si-a adus aminte de ziua in care l-a intalnit pe " Ike": "Eram dati pe fata cu carbune si culori de camuflaj si faceam ultimele pregatiri. Din senin a aparut generalul si a venit direct spre mine daca sunt pregatit si din ce stat sunt. I-am spus ca sunt din Michigan si ca toti suntem pregatiti." Desi venise sa-i incurajeze pe soldati, generalul a ajuns sa fie el incurajat de trupele curajoase, plecand mai calm decat a venit. (Se stie ca Eisenhower avea un discurs pregatit in care isi asuma intreaga responsabilitate, daca operatiunile din ziua Z erau un esec)



Leonard Siffleet - Tanarul facea parte din armata australiana stationata in Noua Guinee. Era radio-telegrafist si trebuie sa transmita miscarile trupelor japoneze. Dupa ce a fost capturat, a fost interogat timp de doua saptamani, iar apoi pe 24 Octombrie 1943, din ordinul Vice-Amiralului Michiaki Lamada a fost executat prin decapitare. Poza a ajuns in mainile americanilor in 1944, gasita in buzunarul unui ofiter japonez impuscat. Desi se stia ca japonezii isi decapiteaza inamicii, poza este una dintre putinele dovezi.

miercuri, 5 decembrie 2012

Povestea celor mai cunoscute imagini

Sunt cateva imagini ce au devenit cunoscute de generatii intregi. Nu doar pentru ce arata ci pentru ceea ce au ajuns sa reprezinte. Enjoy!


  • Imaginea de mai sus a fost facuta de curajosul fotograf Charles Ebbet in 1932 si prezinta 11 muncitori ce isi servesc pranzul pe grinda de fier, de la etajul 69 al cladirii GE Building. Desi s-a speculat ca fotografia ar fi fost modificata, este una extrem de reala. Imaginea arata cat de putin conta viata unui muncitor ce nu avea asigurare medicala sau dreptul la siguranta. In acelasi timp arata perioada de glorie a zgarie norilor din Statele Unite. Acelasi fotograf a mai facut o alta poza in care aceiasi muncitori dorm pe o grinda. Poza aici.

  • Posterul a fost creat de artistul grafic J. Howard Miller in 1941. El a fost folosit de guvernul american si a devenit un simbol pentru femeile ce munceau in timpul razboiului in fabricile de munitie. Muza lui Miller poarta numele de Geraldine Doyle, ironia sortii facand ca aceasta sa lucreze doar 2 saptamani in fabrica, renuntand pentru ca ii era frica ca se va accidenta. Posterul a devenit iarasi in atentia publicului larg in anii 70 si 80 cand a fost folosit de femeile ce doreau egalitate la locul de munca.
  • Faimoasa imagine poarta simplul nume "Tennis Girl". A fost facuta de fotograful Martin Elliot in 1976, iar fata din fotografie era prietena sa de atunci, Fiona Butler. Posterul s-a vandut in peste 2 milioane de exemplare, iar Fiona a fost postata pe peretii fiecarui tanar. Elliot a vandut drepturile imaginii, dar a pastra copyright-ul castigand peste 250.000 de lire sterline, in timp ce fata nu a primit niciun ban. Ea are acum 58 de ani, este mama a 3 copii si nu regreta ca a pozat, chiar daca nu a primit bani.
  • Cine nu cunoaste faimoasa poza cu Albert Einstein? Ei bine anul era 1951, iar autorul Arthur Sasse. Dupa o petrecere ce sarbatorea cea de-a 72 -a aniversare a lui Einstein, fotografii doreau o poza cu marele geniu. Acesta obosit de zambit toata ziua a refuzat si a incercat sa se indeparteze de fotografi. Exasperat de insistentele acestor, Einstein a scos limba la ei. Fotografia a devenit celebra imediat si chiar si cel din poza a facut haz de poza rezultata. El a modificat-o astfel incat doar el sa apara in poza si a folosit-o apoi pe felicitarile ce le trimitea prietenilor. Imaginea orginala aici.
  • Ironia sortii face ca un anti-capitalist convins sa devina un simbol al capitalismului. Poza in care apare Ernesto "Che" Guevara a fost facuta in Cuba, pe data de 5 Martie 1960 de Alberto Korda. Ea a fost stilizata in doua culori de artistul in 1968 de irlandezul Jim Fitzpatrick pentru a fi folosita de grupuri revolutionare din intreaga lume.
  • Victory Day - Poza a fost facuta de Alfred Eisenstaedt in piata Times Square in ziua in care s-a anuntat ca Japonia a capitulat, 14 August 1945. Poza arata un eveniment spontan, cei doi protagonisti necunoscandu-se. Dupa multe cautari s-a aratat ca femeia din imagine, o sora medicala la acea vreme,  era Edith Shain. Cat despre marinar, mai multi barbati au declarat ca ei sunt in imagine, dar doar unul a trecut 5 teste poligraf: Glen McDuffie.






marți, 4 decembrie 2012

Sarbatorile in sectorul 5

Este adevarat ca mai este destul timp pana la Craciun, dar cum sunt si eu asaltat de colinde si cadouri de cumparat am zis ca trebuie sa vorbesc un pic despre fenomenul sarbatorilor.
Totul incepe cu luminitele care apar ca ciupercile dupa ploaie. Nu mai poate niciun borfas sa jefuiasca la adapostul intunericului caci instaltiile de brad sunt pe balcoane, in vitrine sau in pomi, daca stai in sectorul 5, ca mine. 

Si daca tot vorbesc despre opera lui Vanghelie, trebuie sa va spun ca sectorul nostru este cel mai sarac. De aceea avem cativa pomi impodobiti cu ghirlande luminoase. Vreo 20-30 asa, ca suntem si ecologisti si o stea. Nu, nu ma refer la echipa de fotbal, ci la o stea decorativa, inalta de vreo 2 metri. Asta este singura mare decoratiune din sectorul nostru. Este atat de importanta pentru populatia din Ferentari si Rahova, caci la acea intersectie este pozitionata, incat este delimitata cu banda si pazita non-stop de un echipaj de politie comunitara.
Ti-e mai mare jena sa-i spui cuiva din sectorul lui Piedone care sunt decoratiunile tale. Pai in 4 zici ca a venit Mos Craciun si a mutat Polul Nord in fata primariei.
Dar noi strangem din dinti, ne multumim cu corcodusii plantati si asteptam la ajutoare. Asa vine Mosul la noi. Aduci buletinul ca ai votat cu iubita lui Marean ce ne priveste blajin de pe fiecare stalp si petreci un Craciun Fericit cu ulei, zahar si vreo paine.
Lumea este amarata la noi, de aia trebuie sa te bati cu batranii pentru a merge prin Cora, ce tocmai s-a deschis. In pur stil romanesc, zboara milioanele, pentru destula mancare incat sa hranesti o tara de lumea a 3 -a . Sau poate se gandesc sa aiba de-ale gurii pentru Apocalipsa, cine stie?
Daca nu stai in sectorul 5 pierzi nu doar spiritul sarbatorilor ci si mirosul, portofelul si corcodusele. 

sâmbătă, 1 decembrie 2012

Sunt roman dar sunt si mandru?

Astazi tricolorul este pus pe toate cladirile publice, pe mijloacele de transport si flutura vesel in aceasta zi de 1 Decembrie. Astazi multimi patriotice se aduna, nu la Alba Iulia ci la coada ceaunului plin cu fasole si ciolan.

Nu sarbatorim sacrificiul de sange al soldatilor ce au luptat pentru o Romanie Mare ci sarbatorim doar pentru ca avem o zi libera.
Titlul articolul poate ca suna dur, dar este exact ceea ce simt eu, un roman de 22 de ani. O sa vad toata ziua la televizor asa-zisi patrioti ce apar doar de 1 Decembrie. In restul anului injura tara in care traiesc si muncesc. Asta este patriotismul nostru. 
La noi patriotismul inseamna sa te bucuri ca Romania are munti, litoral si paduri. De ce sa fiu patriot pentru aceste lucruri? Le-a inventat un roman si se gasesc doar la noi in tara? Si Austria are munti si paduri si nu cred ca-si iubesc mai putin tara pentru ca nu au plaje. De aici incepe problema la noi, iubirea de patrie este gresit inteleasa. Ea trebuie sa fie ceva firesc, ce simti in fiecare zi din an si nu doar la anumite ocazii.
De ce nu au romanii steaguri la fiecare casa cum au americanii? Pentru ca le este rusine ca vecinii vor rade de ei. De ce auzim imnul doar de 3 ori pe an?
Sa fi mandru ca esti roman inseamna pentru umila mea persoana, sa-ti iubesti semenii, sa-ti doresti sa schimbi in mai bine tara si sa contribui la un viitor mai bun pentru copii tai. Sa nu-ti renegi radacinile si stramosii pentru bani si o pozitie sociala mai buna. Chiar daca astazi viitorul in propria ta tara pare sumbru si vrei sa pleci, nu o sa fi mai putin patriot daca te gandesti cu inima la tara ta si vrei s-o ajuti.



marți, 27 noiembrie 2012

Top carti bune ce pot fi citite repede - partea a II-a

Ma tin de cuvant si postez si a doua parte a topului. De fapt nu este un top ci o lista in care locurile se pot schimba in functie de preferintele voastre. Enjoy!

  • Suferintele tanarului Werther - Johann Geothe. Aceasta carte a declansat un val de sinucideri atunci cand a fost lansata, asa ca ar fi bine s-o cititi cand sunteti intr-o dispozitie buna. Povestea este spusa prin scrisorile dintre Werther si un prieten de-al sau. Werther este un romantic ce se indragosteste de Charlotte, desi aceasta este logodita. Dragostea il consuma pe tanar, pana cand se sinucide, impuscandu-se imbracat in costumul in care o vazuse prima oara pe iubita sa. 

  • Micul Print - Antoine de Saint-Exupery . Stiu ca este considerata o carte pentru copii, dar trebuie sa stiti ca nu este chiar adevarat. Alegoriile, comparatiile si hiperbole sunt facute pentru a fi mai usor de inteles de catre copii, dar mesajul este unul universal indiferent de varsa. Acelasi lucru este valabil si pentru Calatoriile lui Gulliver, carte ce a fost scrisa pentru a arata societatea din 18.

  • Portocala mecanica - Anthony Burges.Probabil ii stiti numele original A Clockwork Orange. Desi filmul este mai cunoscut publicului, cartea mi se pare ca transmite mai bine emotia. Actiunea are loc intr-un viitor distopian unde o banda de tineri comit acte de ultra-violenta. Vocea naratorului este extrem de calma in timp ce fapte de neimaginat sunt spuse pe parcursul cartii. Autorul a incercat sa se dezica de aceasta opera, spunand ca nimeni nu a inteles ce a vrut sa scrie. Pe de alta parte, tot el a declarat ca a scris-o beat, in doar 3 saptamani pentru ca avea nevoie de bani.


  • Candide sau optimismul - Voltaire. Trebuie sa spun ca la prima vedere nu pare o carte vesela, desi titlul asa pare sa spuna. Avem un elev: Candide si un profesor: Pangloss. Ultimul incearca sa-l invete pe primul ca orice rau s-ar intampla, rezulta si ceva bun. Ei bine si acum incep relele : cutremure, spanzuratori, batai, boli etc. La sfarsitul elevul trage o concluzie...deloc simpla.

  • Noapte - Elie Wiesel. O carte cu adevarat tulburatoare, mai ales datorita perioadei , cel De-al Doilea Razboi Mondial. Personajul principal, Eliezer( asemanarea este intentionata pentru a arata caracterul autobiografic) este un tanar evreu din Ungaria ce doreste sa invete despre  Kabbalah. Dar nu este  o perioada fericita pentru evrei, asa ca Eliezer isi pierde mama si sora in lagarele de concentrare, in timp ce el este trimis in alt lagar impreuna cu tatal sau bolnav. Baiatul ajunge sa-si urasca tatal ce are nevoie constanta de ingrijire. Pe langa toate aceste suferinte baiatul pios incepe sa-si piarda credinta intr-un Dumnezeu ce nu face nimic pentru el si oamenii pusi la mare incercare. Dar Eliezer este eliberat la sfarsitul razboiului si nu trebuie sa faca fata doar pierderii celor dragi dar si pierderea credintei si implicit a lui Dumnezeu.





luni, 26 noiembrie 2012

Top carti bune ce pot fi citite repede- partea I

Callimachus, librarul bibliotecii din Alexandria spunea ca "O carte mare este un mare rau". Astazi conteaza mai mult ce scrie in carte si nu cate pagini are. Dar traim intr-o lume extrem de agitata unde timpul liber este foarte limitat. De aceea lista de mai jos are in componenta doar carti relativ scurte, dar extrem de importante pentru literatura universala. Enjoy!

  • Batranul si marea - Ernest Hemingway. Pentru aceasta carte autorul a castigat premiul Nobel si premiul Pulitzer. Nu-i rau pentru o carte  de 100 si ceva de pagini. Cartea spune povestea lui Santiago, un batran pescar ce nu a mai prins nimic de 84 de pagini. In cea de-a 85-a prinde un peste enorm si totul se transforma intr-o lupta apriga intre pescar si peste. 
  • Strainul - Albert Camus. O alta opera a unui laureat cu premiul Nobel. Strainul are ca personaj principal pe Mersault. Acestuia ii moare mama si la inmormantarea ei nu arata nicio emotie. Ajunge sa-si ajute un prieten sa se razbune pe iubita infidela a acestuia, iar in final omoara un om. O carte ce arata cum emotiile sau lipsa credintei influenteaza oamenii din jur.
  • Ferma animalelor - George Orwell. Autorul a numit-o un basm, dar cartea este departe de asa ceva. Este o satira adusa regimurilor totalitare, in special celui sovietic condus de Stalin. Povestea incepe cand animalele de la ferma fac o revolutie si isi gonesc stapanii oameni si incearca sa instaureze o utopie. Oile indeplinesc orice ordin de sus, fara sa gandeasca, porcii se bucura de foloasele muncii la comun, iar magarul intelectual nu face nimic. Nimeni nu este crutat de Orwell ce inceaca sa arate cum apar regimurile de acest fel.
  • Nimic nou pe frontul de Vest - Erich Maria Remarque. O carte ce pare sa ramana valabila si in zilele noastre si probabil si in viitor. Narata de Paul Baumer, povestea vorbeste despre baietii din Germania, inaintea Primului Razboi Mondial. Cum batranii ii preseaza sa se inroleze si ce idei marete aveau ei despre razboi. Pe masura ce razboiul ii omoara toti prietenii, Baumer ajunge sa nu se mai gandeasca la viitor. Cartea se incheie cu titlul, ce arata ca in ciuda pierderilor enumerate in toata cartea, din punct de vedere militar totul merita doar o fraza.


  • Portretul lui Dorian Grey - Oscar Wilde. Capodopera scriitorului englez spune povestea unui tanar bogat ce pare corupt de lume...sau invers. Cand portretul sau este terminat el isi pune dorinta ca portretul sa imbatraneasca in locul sau.  Dorinta ii se implineste si in scurt timp Dorian Grey cunoaste decandenta in cel mai puternic mod. De la homosexualitate, la droguri si crima. Portretul sau se schimonoseste la fiecare pacat si este ascuns intr-un pod unde nimeni nu-l poate vedea. Povestea arata cat de mult poate un om sa decada si cum nu se mai poate salva odata ce a simtit pacatul.



duminică, 25 noiembrie 2012

Partenerul perfect

Toti cautam si aspiram spre perfectiune. Chiar si in relatiile noastre. Nu vrem omul perfect sau femeia perfecta pentru altii ci perfect/a pentru noi.
Multi nu isi dau seama cat de mult conteaza aceasta perfectiune la care aspiram. Unii o numesc chimie, dar pentru mine asta inseamna doar atractia aceea animalica, pe care, sa nu mintim o simtim pentru cineva.
Dar eu vorbesc de ceva mult mai important, care culmea, este de multe ori ignorata. Ma refer la intelegerea aceea subtila intre doi oameni. Unde poti sa-ti dai seama la ce se gandeste sau ce vrea dintr-o singura privire.
Legatura dintre doi oameni nu consta doar in atractia fizica. Ganditi-va la cineva extrem de atractiv/a si care nu are nimic in comun cu voi. Cat de impliniti va veti simti? Copiii de 15 ani vor fi in Rai, bineinteles, caci la varsta aia nimic nu este mai important decat sexul. Dar intrebati pe cineva mai in varsta si veti fi surprinsi.
Un cuplu nu se rezuma doar la lucruri comune ci si la modul in care poti vorbi cu persoana din fata ta. Sa poti sa-i spui cuiva dorintele, secretele sau dezamagirile tale poate avea un efect terapeutic fenomenal. Si nu o spun din auzite ci din traite.
De ce am scris toate asta? Pentru ca nu am gasit perfectiunea si pentru ca...este blogul meu:D

miercuri, 21 noiembrie 2012

„Ostaşi, vă ordon: Treceţi Prutul!”

In afara de cateva site-uri de istorie nu am vazut in presa macar un articol ce se ne aduca aminte de romanii morti la portile Stalingradului.
Si nu au fost putini: 200.000 de romani ce au ascultat ordinul generalului Antonescu de a trece Prutul. Explicatiile generalului sunt simple, chiar daca multi il contesta:Ca doi ţărani, care pun ce au împreună ca să-şi are locul şi după ce unul şi-a arat să-i spună celuilalt: Eu nu te mai ajut pentru că eu mi-am făcut treaba mea. Dar aceasta nu o fac nici doi ţărani. Şi cum mi se poate pretinde să fac eu aceasta pe plan militar? Ar însemna să dezonorez şi armata şi poporul român pe veci.
Prost echipat, considerat carne de tun de aliatii lui infruntand ofensiva sovietica necrutatoare si gerul extrem; asa se simtea ostasul nostru. Fara maretele Panzere, fara sprijinul Luftwaffe sau tunurile Krupp, soldatul roman si-a creat drum pana in inima Rusiei cu dintii si unghiile. Imbarbatati doar de gandul ca eliberasera Bucovina si Basarabia. Copiii lor vor trai intr-o Romanie Mare chiar daca ei vor face sacrificiul suprem. 

Astazi i-am uitat pentru ca au pierdut o batalie importanta,cea de la Stalingrad. Uitam parcusul lor uimitor in niste conditii mizere si in situatii politice de neinteles. Cati romani nu si-au lasat oasele in Siberia, in lagarele sovietice?
Ne aducem de sacrificiile lor doar de cateva ori pe an si atunci mai mult de forma.Poporul care nu-şi venerează trecutul, nu-şi merită respectul în prezent şi nu are drept la viitor! 
P.S. Poezia de mai sus este din 1918  dar ilustreaza perfect sentimentele soldatului roman si in cel De-al Doilea Razboi Mondial.

vineri, 16 noiembrie 2012

Cum iti petreci sfarsitul lumii?

  Tot mai multa lume este interesata de sfarsitul lumii decat de Craciun sau Anul nou. Nu conteaza daca incepe al III-lea Razboi Mondial, un meteorit urias ne loveste sau o furtuna solara ne trimite in Epoca de Piatra. Ceva trebuie sa se intample pe 21 decembrie, mai ales ca pregatirile sunt in toi.
  Probabil ca radeti, dar sunt milioane de oameni ce se pregatesc intens pentru acest eveniment. Se strang provizii, se baricadeaza case, se cumpara arme si se invata primul-ajutor. Daca urmariti National Geographic ati vazut ca fenomenul nu este de neglijat in SUA. Si la noi in tara exista oamenii ce le-au preluat exemplul si construiesc buncare, dupa cum am putut vedea in cateva reportaje pe aceasta tema.
    Ideea poate parea prosteasca dar daca ii dai cateva clipe si o rumegi bine iti dai seama ca nu sunt departe de adevar. Am vazut cat de dependenti suntem de produsele de consum, sau cat de vulnerabili suntem in fata unui dezastru natural major. Uraganul Katrina a aratat ca pana si cea mai dezvoltata tara poate fi pusa in dificultate si nici nu vreau sa ma gandesc cum ar fi reactionat autoritatile din Romania. Americanii s-au asezat frumusel la cozi pentru benzina si hrana, doar dupa ce armata a amenintat sa impuste hotii. Suna ca un scenariu SF, dar omul este un animal pana la urma si pentru mancare sau familie este in stare de multe.
In incheiere va dau cateva date concrete despre acest fenomen si cateva exemple de oameni, mai mult sau mai putin inspirati in pregatirea pentru sfarsitul lumii.

  • 3 milioane de oameni se pregatesc de sfarsitul lumii doar in SUA.
  • Un om si-a pus in piscina peste 1000 de pesti. Asa se asigura ca va avea ce manca in cazul unei furtune solare.
  • Un cuplu din SUA s-a pregatit cu 25000 de gloante, 4 mitraliere si o casa inconjurata de senzori de miscare, 2 garduri de sarma ghimpata si camere de luat vederi.
  • In Rusia exista deja oameni ce au cumparat vechile buncare sovietice si le-au modernizat. Exista chiar o piata imobiliara pentru aceste buncare. Cel mai mare are inaltimea unui bloc cu 4 etaje, sursa proprie de electricitate si rezerve de mancare pentru 10 ani.
  • Robert Best din Australia a cheltuit peste 350000 de dolari pentru amenajarea unei case aflate deasupra nivelului marii, ce are un buncar complet echipat ce rezista la radiatii nucleare, cutremure sau inundatii.
  • O comunitatea din Marea Britanie a inceput sa depoziteze seminte la o temperatura controlata pentru a le putea planta dupa ce dezastrul a trecut.
  • In desertul Mojave s-a construit un intreg complex de buncare pentru clientii dornici sa traiasca sfarsitul lumii in mare stil. Costa 50000 de dolari bucata si este complet echipat cu provizii si mijloace de comunicare. Mai ai si avantajul altor vecini.
  • In Romani exista un singura buncar, cel putin din cate am putut afla eu si se afla sub Palatul Parlamentului. Nu se stie daca este amenajat sau cat de mare este.
P.S. O mica intrebare: Credeti ca sfarsitul lumii va veni pe 21 decembrie 2012? In dreapta aveti variante de raspuns. Sunt curios.