miercuri, 24 martie 2010

Ghiaurii

  O liniste de mormant pluteste in vazduh. Nici un muschi nu clinteste, doar picaturi de sudoare curg incet pe fata oamenilor incordati.
  Un strigat ce seamana cu un raget de leu, sparge linistea. Sagetile necredinciosilor acopera soarele, preschimband ziua in noapte. Dar vitejii lui Mihai inainteaza  fara sa le pese, facundu-i pe pe ieniceri sa creada ca lupta cu oameni nebuni.
  Scantei sar din sabiile valahilor cand lovesc cu furie in  puhoaiele otomane. Soarta pare sa-l favorizeze pe Sinan insa caci are o oaste de 3 ori mai mare decat cea a ghiaurului.Dar deodata in mijlocul focului sare insasi domnitorul Mihai. Ca un iures barda sa cu doua taisuri secera oameni, iar steagul verde al Semilunei, simbol al victoriei se incovoaie.Invigorati de curajul conducatorului, bravii osteni crestini trec peste spahii, ieniceri ca o furtuna peste un lan de grau, culcandu-l la pamant.
   Mlastina de la Calugareni e plina de turci care incearca sa scape, dar pana si pamantul si apa par sa ia partea romanilor.Insasi Sinan Pasa fuge din fata atacului condus de Mihai.
  Unirea, visul comun al tuturor romanilor este mai aproape ca niciodata...

Tot ce am scris mai sus este un scurt eseu pe care l-am scris in clasa a IV. Era un concurs de creatie literara pornind de la un eveniment istoric. L-am gasit intr-un caiet mai vechi si l-am postat nemodificat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Bine, bine...ai ceva de spus!